Intrebari frecvente

Intrebari frecvente

 

Cum sa maresti productivitatea stupinei tale?

Culesul principal de la salcam aduce mari beneficii apicultorilor, acest cules aducand o crestere semnificativa a familiilor de albine si totodata produce o mare cantitate de miere marfa.  Insa intr-un an avem doar un cules la salcam, pe langa salcam mai exista si alte culesuri ca rapita si floarea-soarelui insa utilizarea pe scara mare de catre agricultori a noilor hibrizilor de rapita si floarea-soarelui a daunat apicultorilor. O mare problema a culturilor de rapita si floarea-soarelui este polenizarea florilor, de aceea s-au creat hibirizi speciali care au insusirea de a se autopoleniza, insa o data capatata aceasta insusire, florile de rapita si floarea-soarelui nu mai au aceeasi capacitate melifera ca in trecut.

Prin urmare, introducerea in apicultura a unor noi plante puternic melifere este foarte importanta pentru a obtine an de an productii mari de miere, constante si cu randament economic mare.

 

Care sunt cele mai melifere plante de cultura?

                Exista numeroase si variate informatii referitoare la cele mai melifere plante, unele care se pot cultiva la noi, altele nu. Dintre tabelele de plante melifere parcurse de noi, am extras cateva plante melifere recunoscute ca fiind melifere.

Dintre plantele melifere anuale se remarca: facelia, mustarul, hrisca, mazarichea, trifoiul de alexandria, trifoiul incarnat, trifoiul persan, trifoiul de nisip sau seradela, sulfina alba, ridichea furajera oleaginoasa si lupinul.

In cadrul plantelor melifere perene se remarca: trifoiul alb, trifoiul rosu, trifoiul hibrid, sulfina galbena si morcovul furajer (bianuale), ghizdeiul, sparceta si lucerna.

 

 

Care sunt avantajele cultivarii faceliei?

Cele mai importante avantaje ale cultivarii faceliei sunt urmatoarele:

  • Dintre toate plantele cu capacitate melifera mare iese in evidenta facelia. Aceasta planta este foarte melifera, producand mari cantitati de nectar si polen. Se pot obtine aceleasi beneficii ca la culesul de salcam insa de 2 chiar de 3 ori pe an.
  • Facelia se poate cultiva in Romania in 2 sau 3 cicluri.
  • Facelia are o perioada de vegetatie scurta, insa perioada de inflorire reprezinta jumatate din perioada de vegetatie. Perioada de vegetatie a culturii de facelia este de ~80-90 de zile, din care perioada de inflorire reprezinta ~35-45 de zile. Facelia produce mai multe inflorescente de-a lungul perioadei de vegetatie.
  • Facelia este rezistenta la boli si seceta (provine din California, SUA), este un erbicid natural (sufoca buruienile), este un ingrasamant si fixator de azot deosebit.
  • Nu este pretentioasa fata de sol si conditiile meteorologice. Ramane inflorita circa 35-45 de zile deci chiar si daca avem un an ploios sau rece se pot obtine productii mari de miere si polen.  
  • Mierea este de culoarea mierii de tei, gust dulce, placut, cristalinizeaza greu. Se obtin foarte mari cantitati de polen marfa/ha.
  • Produce nectar pe tot parcursul zilei, chiar si in zilele cele mai calduroase din iulie.

 

 

Cum se cultiva facelia?

Infiintare cultura:

Cultura de facelia se infiinteaza la fel ca si cea de lucerna (cu o distanta intre randuri mai mare): arat, discuit sau combinator, semanat cu 10 kg/ha la adancimea de 1-2 cm, distanta intre randuri de 25-30 cm. Tavalugirea dupa insamantare este foarte importanta pentru ca samanta germineaza la intuneric.

Cultura de facelia se autoinsamanteaza: dupa uscarea florilor cultura se discuieste urmand ca in 10-15 zile dupa o ploaie sa rasara din nou.

Se poate semana incepand cu luna martie si pana in august: semanat in martie inflorire in mai; semanat in aprilie inflorire in iunie; semanat in mai inflorire in iulie; semanat in iunie inflorire in august;semanat in iulie inflorire in septembrie.

Se poate cultiva dupa recoltatul rapitei, graului sau orzoaicei in cultura pura sau in amestec (mustar, trifoi etc.) Dupa recoltarea acestora se discuieste o data si se seamana. Dupa ce cultura si-a terminat perioada de vegetatie, aproximativ luna septembrie, aceasta se poate ara, masa vegetativa inglobata in sol aduce echivalentul a 30 tone de gunoi de grajd si curata terenul de buruieni. 

Buruieni:

Recomandarea noastra:Prezenta trifoiului de Alexandria sau egiptean (trifolium alexandrinum) in amestec cu facelia (2 kg trifoi de Alexandria la 8-10 kg facelia), prin cresterea rapida si intensa a trifoiului, lupta eficient cu buruienile (aplicarea erbicidelor nemaifiind necesara de cele mai multe ori), specia fiind numita de catre specialisti si „Regina plantelor de protectie”. In plus, trifoiul de Alexandra este planta melifera, ceea ce il face ideal in amestec cu facelia.

Erbicidare conventionala: inainte de semanat cu erbicid total.  E cea mai eficienta si ieftina metoda, dar care, totusi, nu este cea mai buna alegere in cazul apiculturii. Inainte de semanat, dupa ce s-a discuit pamantul (combinator, freza etc.) cand buruienile sunt vizibile si au frunze se erbicideaza cu erbicid total, buruienile se vor ingalbeni si vor muri. Dupa aceasta, in 2-3 saptamani se poate discui din nou si apoi semana. 

 

Cu ce alte plante se poate semana facelia?

Facelia functioneaza excelent in amestecuri cu alte plante melifere anuale cum ar fi: trifoi de Alexandria, mustar, hrisca, trifoi persan, trifoi incarnat sau mazariche. Trifoiul de Alexandria este regina plantelor de protectie, va suprima buruienile din jurul faceliei, va imbogati proteic masa verde obtinuta si, de asemenea, va contribui la culesul albinelor, fiind o planta melifera. Hrisca, mustarul si mazarichea au crestere rapida, vor acoperi repede solul si vor aduce un plus de polen si nectar culturii de facelia. Trifoiul persan si trifoiul incarnat vor imbogati solul, vor imbunatati masa verde care poate fi data spre consum animalelor si, in acelasi timp, vor produce nectar si polen alaturi de facelia.

 

Sa folosesc o singura planta melifera sau mai multe?

Alegeti varietatea de flori, mai degraba decat monotonia. Este important sa plantati diferite seminte de flori melifere pentru a oferi albinelor o selectie bogata de surse de hrana. Prin monotonie albinele se specializeaza in anumite plante si zboara doar catre ele in cautare de polen si nectar. ​​Cu cat oferiti mai multa varietate de plante, cu atat e mai bine pentru albine.

Alegeti plante cu perioade diferite de inflorire. Prin plantarea speciilor de plante meifere cu inflorire timpurie, medie si tarzie, albinele sunt hranite pe tot parcursul anului, mai putin in sezonul rece.

Apelati la agricultorii din zona dvs. si propuneti-le sa cultive seminte de plante melifere in beneficiul economic al dvs. si al dansilor. Aceste plante fiind incluse in categoria culturilor fixatoare de azot, a culturilor pentru strat vegetal sau a culturilor verzi sustin atat activitatea agricola cat si pe cea apicola.

 

Sa folosesc plante melifere anuale sau plante melifere perene?

Cel mai mare randament il ofera plantele melifere anuale, iar cel mai economic mod de sustinere a bazei melifere sunt plantele perene. Alegerea este a dumneavoastra.